Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere – Partea 1

Noul Cod Penal a prevăzut o serie de modalități de individualizare judiciară a executării pedepsei, reglementând: renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, liberarea condiționată. Noile reglementări penale prevăd două instituții noi, respectiv renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea pedepsei pentru infracțiuni cu grad redus de periculozitate, renunțându-se la suspendarea condiționată a executării pedepsei și eliminându-se din cadrul pedepselor principale instituția liberării condiționată.

Măsura de individualizare judiciară Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este tratată în Titlul III, Capitolul V, Secțiunea a 5-a a Părții Generale a Codului Penal, este reglementată de către art. 91 - 98 CP, fiind definită ca o măsură de individualizare judiciară a executării pedepsei, constând în suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului persoană fizică, pe durata unui termen de supraveghere, în care persoana condamnată este supusă unor măsuri de supraveghere și trebuie să respecte unele obligații stabilite de instanța de judecată .

Este un instrument subsecvent soluției de condamnare aferente rezolvării acțiunii penale , reprezentând o măsură de individualizare judiciară a executării pedepsei, care se dispune printr-o hotărâre judecătoarească de condamnare, respectiv o modalitate de executare a pedepsei în stare de libertate constând în îndeplinirea unor obligații și supunerea la o serie de măsuri de supraveghere stabilite de instanță în sarcina condamnatului în cadrul termenului de supraveghere.

Avantajele măsurii sunt evidente într-o dublă dimensiune, la nivel individual cât și pentru stat (societate). Referitor la condamnat, acestea constau în evitarea contagiunii criminale existente în locurile de deținere, fiind ferit de nevroza carcerală , evitându-se tarele sociale care au drept cauză un sistem închis. De asemenea, trebuie avută în vedere și degrevarea statului de cheltuielile aferente executării pedepsei într-un penitenciar în condițiile în care societatea nu mai suportă aproximativ 3000 de Lei / condamnat / lună.

Noul instrument de individualizare reprezintă o alternativă modernă de executare a unei pedepse privative de libertate în afara închisorii, constând într-o formă de reeducare chiar prin autoeducarea condamnatului, benefiind de ajutorul societății prin instituțiile judiciare și alte instituții din comunitate. În acest scop, persoana condamnată va proba reintegrarea socială pe întreaga perioadă a supravegherii prin supunerea de bună voie la măsurile de supraveghere, executând obligațiile stabilite de instanță, prestând o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile și executând integral obligațiile civile.

Instituția reprezintă o măsură alternativă la pedeapsa privativă de libertate, prevăzând parcurgerea unor etape obligatorii , care dă posibilitatea condamnatului să dovedească că încrederea acordată de către instanță este întemeiată pe posibilitatea de îndreptare în condițiile unei supravegheri pe un termen cel puțin egal cu durata pedepsei sau mai mare, între 2 și 4 ani. Măsura reprezintă o modalitate de individualizare a pedepsei prin măsuri alternative la pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii însoțită de pedeapsa amenzii, alături de alte instituții, cum sunt renunțarea la pedeapsă, amânarea aplicării pedepsei, liberarea condiționată, acestea constituind concretizarea unei concepții moderne prin care se limitează privarea de libertate în mediul penitenciar.

Noul instrument de executare a pedepsei nu este considerat o altă pedeapsă, instanța de judecată fiind implicată în stabilirea unor obligații concrete care se execută în scopul resocializării cu consimțământul persoanei condamnate, cu implicarea acesteia în muncă neremunerată în folosul comunității, supunerea la control, tratament sau îngrijire medicală, prin executarea integrală a tuturor măsurilor și obligațiilor, situație în care pedeapsa se consideră executată .

Suspendarea executării pedepsei este de origine franceză (și belgiană după unii autori), fiind introdusă în sistemul penal român prin Legea nr. 104 / 1992 pentru modificarea și completarea Codului Penal.

La nivel judiciar european, instrumentul de condamnare intră sub incidența art. 2 pct. 1 lit. b) și pct. 2 din Decizia Cadru nr. 2008/947/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești și al deciziilor de probațiune în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunior alternative. Potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) termenul de hotărâre judecătorească înseamnă orice hotărâre judecătorească definitivă sau ordin pronunțat de o instanță de judecată din statul de condamnare prin care se stabilește că o persoană fizică a comis o infracțiune și i se aplică o condamnare. Condamnarea cu suspendare este definită de art. 2 pct. 2 teza I ca o pedeapsă cu închisoarea sau o măsură privativă de libertate a cărei executare este suspendată condiționat, integral sau parțial, în momentul pronunțării hotărârii, prin impunerea uneia sau mai multor măsuri de probațiune. Astfel, în cazul suspendării executării pedepsei, supravegherea măsurilor de probațiune impuse condamnatului în statul de condamnare membru al UE poate fi realizată în statul de executare membru UE .

2. Condițiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere vor fi analizate de instanță prin îndeplinirea cumulativă a condițiilor ce privesc pedeapsa aplicată, persoana infractorului precum și aprecierea instanței că aplicarea unei pedepse neprivative de libertate este suficientă și necesară pentru reintegrarea socială a condamnatului.

Potrivit art. 91 Cod Penal, măsura se dispune dacă sunt întrunite cumulativ condițiile obiective și subiective prevăzute de textul legal:

2.1 Condiții obiective - cu privire la infracțiune, impun ca instanța să individualizeze pedeapsa închisorii la maxim 3 ani sau mai mică. Nu prezintă importanță limitele de pedeapsă prevăzute de Codul Penal pentru infracțiunea săvârșită, important este ca pedeapsa aplicată să nu depășească 3 ani . Limita maximă de 3 ani se aplică și în situația concursului, real sau ideal, dar sunt infracțiuni cu un grad redus de pericol social. De asemenea, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, sancțiunea penală trebuie să fie individualizată în cuantum de 3 ani sau mai mică, deși în practică suspendarea sub supraveghere va putea fi dispusă pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani, motivat de noile paliere de pedepse prevăzute de NCP .

Nu se va putea dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei amenzii , atât ca pedeapsă principală cât și ca pedeapsă aplicată pe lângă pedeapsa închisorii. De asemenea, nu se va putea dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei amenzii dacă pedeapsa rezultantă aplicată este închisoarea la care s-a adăugat amenda penală, putând fi suspendată numai executarea pedepsei închisorii, amenda urmând a fi executată pe durata termenului de supraveghere.

În ipoteza în care instanța pronunță doar pedeapsa amenzii ca pedeapsă principală, aceasta nu ar putea fi suspendată deoarece, potrivit art. 91 al. (3) lit. a), nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă pedeapsa aplicată este numai amenda. Având în vedere că potrivit art. 91 al. (1) lit. a) cerința pentru aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere este ca instanța să pronunțe o pedeapsă cu închisoare de cel mult 3 ani, iar potrivit art. 91 al. (3) lit. a) nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei dacă pedeapsa aplicată este numai amenda, rezultă că dacă o instanță judecă o infracțiune prevăzută de lege cu pedeapsă alternativă, închisoare sau amendă, și făcând prima individualizare se oprește la pedeapsa închisorii, după care pronunță o pedeapsă cu închisoare de 3 ani, instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere este incidentă .

De asemenea, nu se va putea dispune suspendarea executării pedepsei în condițiile art. 91 al. 3 lit. b) CP, respectiv când aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată, ceea ce presupune că nu mai este posibilă o nouă individualizare în sensul suspendării după o revocare a aceleiași măsuri.

Sub aspectul naturii pedepsei, trebuie corelate art. 91 al. 3 lit. b) CP (nu se poate dispune suspendarea ..... când provine dintr-o revocare a amânării aplicării pedepsei) cu art. 88 al. (1) CP (revocarea amânării și executarea pedepsei), aspecte care conduc la concluzia că în cazul revocării amânării aplicării pedepsei aceasta se va executa, neputând fi suspendată sub supraveghere. De asemenea, art. 91 al. (2) CP (pedeapsa închisorii este însoțită de pedeapsa amenzii aplicate în condițiile art 62 amenda se execută chiar dacă executarea a fost suspendată) trebuie raportat la art. 62 CP (amenda care însoțește pedeapsa închisorii pentru infracțiunea prin care s-a urmărit folos patrimonial), sens în care amenda se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere .

2.2 Condiții subiective - cu privire la infractor, presupun ca:

a) - infractorul să nu fie recidivist, respectiv să nu fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an pentru infracțiuni intenționate sau praeterintenționate. Cu titlu de excepție, pedeapsa aplicată poate fi mai mare de 1 an pentru infracțiunile săvârșite din culpă.

De asemenea, este îndeplinită condiția și în ipoteza în care infractorul a mai fost condamnat anterior la pedepsa amenzii, precum și în condițiile art. 91 al. 1 lit. b) rap. la art. 42 CP, respectiv o condamnare anterioară la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an pronunțată pentru o infracțiune care nu mai este prevăzută de legea penală, o infracțiune amnistiată sau o infracțiune săvârșită din culpă. Acestea reprezintă condamnări care nu atrag starea de recidivă, potrivit art. 42 CP.

O altă condiție ce ține de persoana condamnată este cea prevăzută de art. 91 al. (3) lit. c) CP, text legal care interzice beneficiul suspendării executării pedepsei în condițiile unei conduite judiciare greșite. Dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților, el nu va putea beneficia de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere deoarece nu îndeplinește condiția cerută de lege privind comportarea sa în cursul urmăririi penale sau a judecății.

Conduita anterioră săvârșirii infracțiunii trebuie să se încadreze în limitele legale, în sensul în care nu se cere ca persoana să fi avut o conduită bună, ci să nu fi săvârșit infracțiuni grave până la momentul săvârșirii infracțiunii pentru care se va suspenda executarea. Condiția presupune calitatea socială și morală până la săvârșirea faptei antijuridice, constând în atitudinea față de faptă și urmările acesteia (vinovăția), experiența infracțională, antecedentele penale, comportament ante și post infracțional, regretul manifestat ca urmare a conștientizării greșelilor făcute. Posibilitățile de îndreptare a infractorului pot rezulta din încadrarea acestuia într-o formă de învățământ sau de muncă, precum și din concluziile referatului de evaluare a serviciului de probațiune .

Conduita anterioară săvârșirii infracțiunii trebuie să se încadreze în limitele stabilite de lege, ceea ce presupune că nu a săvârșit infracțiuni grave până la judecarea infracțiunii căreia urmează a fi suspendată executarea pedepsei și că a depus eforturi imediat după săvârșirea faptei pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, probând garanții în sensul autoeducarii. Acestea țin de modul de manifestare a infractorului până la condamnare, de experiența infracțională, de posibilitățile sale intelectuale de a înțelege propriile fapte și efectele acestora, condițiile și modul de executare a infracțiunii, poziția sa obiectivă și subiectivă ca autor sau participant la infracțiune .

Beneficiul acestui instrument de individualizare a pedepsei se poate acorda infractorilor primari, care nu au mai fost condamnați la pedeapsa închisorii ori infractorilor sancționați deja cu pedepse de cel mult 1 an închisoare, cu excepția cazurilor când condamnarea nu atrage starea de recidivă, potrivit art. 42 CP (faptele nu mai sunt prevăzute de legea penală, infracțiuni amnistiate, infracțiuni săvârșite din culpă).

b) - infractorul să fie de acord cu munca neremunerată în folosul comunității. Infractorul trebuie să-și manifeste acordul cu privire la acesată instituție, instanța având vocația de a putea impune dar fără să fie obligată la dispunerea muncii neremunerate în folosul comunității.

În lipsa acestui acord, instanța de judecată nu poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei ci numai executarea acesteia. Lipsa acordului inculpatului atrage încălcarea art. 4 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care statuează că nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forțată sau obligatorie. De asemenea, potrivit art. 4 paragraful 3 lit. a) CEDO, în domeniul dreptului penal nu se consideră muncă forțată sau obligatorie munca impusă în mod normal unei persoane supuse detenției în condițiile prevăzute de art. 5 din CEDO sau pe durata libertății condiționate. De asemenea, art. 42 al. (2) lit. b) din Constituția României interzice munca forțată.

Acceptul de a executa muncă neremunerată reprezintă voința și dispoziția persoanei condamnate de a se reintegra în societate. În condițiile unui acord formal, dacă nu va presta efectiv activități pentru comunitate, sancțiunea va consta în revocarea suspendării executării.

c) - infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală ori judecată sau să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților, conform art. 91 al. 3 lit. c) CP.

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. Instanța de judecată va aprecia în baza condițiilor legale statuate de art. 91 al. 1 lit. d) CP dacă executarea pedepsei este suficientă și nu va mai comite alte infracțiuni fără executarea acesteia.

Pentru persoana condamnată, beneficiul suspendării executării pedepsei reprezintă o vocație, în nici un caz un drept , sens în care trebuie îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 91 CP. Suplimentar, instanța va aprecia dacă aplicarea pedepsei este suficientă și fără executarea acesteia, dacă infractorul nu va mai comite alte infracțiuni și este necesară supraveghere acestuia în termenul de supraveghere. Aprecierea instanței se va întemeia pe informații asupra persoanei condamnate, respectiv vârsta, situație familială și socială, stare de sănătate, atitudinea față de valori sociale și față de muncă, profilul psihologic, atitudinea psihică față de faptă, față de urmările acesteia și față de persoana vătămată, modul și mijloacele folosite la săvârșirea infracțiunii. De asemenea, instanța va ține seama și de gradul de pericol social concret al infracțiunii dedus din materialitatea sa și de urmările produse prin infracțiune.

Art. 91 al. (4) CP instituie obligativitatea instanței de a dispune motivat în vederea realizării prevențiunii generale și speciale . Textul legal dispune în sensul motivării condamnării, suspendării executării pedepsei și atenționării condamnatului asupra conduitei sale viitoare precum și a consecințelor viitoarelor sau eventualelor infracțiuni sau a nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse.

Formarea convingerii instanței se realizează exclusiv pe bază de probe și pe baza garanțiilor oferite de infractor, oglindite în comportamentul post infracțional al acestuia, de îndreptare și autoeducare chiar fără executarea pedepsei. Instanța trebuie să aibă motive serioase în aprecierea faptului că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei constituie un avertisment suficient de serios pentru persoana condamnată de a nu mai săvârși infracțiuni în viitor.

Această convingere a instanței se verifică periodic, în termenul de supraveghere, sub aspectul îndeplinirii obligațiilor, a măsurilor de supraveghere și a îndeplinirii obligațiilor civile. În cazul în care beneficiarul măsurii nu-și îndeplinește obligațiile și nu se supune măsurilor de supraveghere, instanța va constata că sunt impedimente în continuarea menținerii acestei forme de executare și o va revoca.

Atenționarea condamnatului reprezintă obligația instanței de a prezenta motivele pe care s-a întemeiat condamnarea precum și a celor care au determinat suspendarea executării pedepsei pentru a determina persoana condamnată să conștientizeze conduita sa viitoare și efectele eventualelor infracțiuni. Această motivare obligatorie este și de natură a crea o practică unitară cu privire la aplicarea măsurilor preventive .

Instrumentul atenționării condamnatului este prevăzut de art. 91 al. (4) teza II CP, reprezintă o precizare inserată în conținutul minutei și a hotărârii judecătorești și constă în atenționarea asupra conduitei viitoare precum și a consecințelor la care se expune în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse. Reprezintă un fel de punere în întârziere a condamnatului în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni, care îi va atrage o nouă condamnare, mai aspră și cu executarea în mediu penitenciar .

Pentru individualizarea pedepsei, instanța va aprecia asupra posibilităților de îndreptare și de resocializare a condamnatului, invederând persoanei condamnate că va fi monitorizată cu scopul de a proteja societatea, pentru a facilita procesul de reintegrare și pentru îndeplinirea obligațiilor civile.

Constatarea motivată a instanței se face în raport de persoana condamnată. În această apreciere, condamnarea trebuie să constituie un avertisment deosebit de sever de natură să atragă atenția condamnatului de a nu mai săvârși alte infracțiuni, sub sanțiunea revocării beneficiului suspendării executării. Încrederea instanței se întemeiază pe datele, informațiile din dosarul cauzei și pe garanțiile procesuale oferite de persoana condamnată. Chiar dacă instanța apreciază că executarea nu este oportună raportat la condițiile concrete ale cauzei, condiția suplimentară pentru garantarea unei conduite corespunzătoare pe durata supravegherii o reprezintă supravegherea condamnatului prin instrumente specializate, (serviciul de probațiune, instituții din comunitate, instituții medicale etc) care exercită controlul statului asupra respectării obligațiilor, măsurilor și interdicțiilor, având ca scop central resocializarea persoanei condamnate.

3. După unii autori , condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere se clasifică în condiții pozitive și condiții negative:

Condiții pozitive, prevăzute de art. 91 al. (1) sunt următoarele:

a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an
c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare

Condiții negative, prevăzute de art. 91 al. (3) CP sunt:

a) pedeapsa aplicată este numai amenda
b) aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată
c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

4. După alți autori , condițiile de acordare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sunt enumerate și tratate într-un mod restrâns:

a) natura și și mărimea pedepsei a cărei executare poate fi suspendată sub supraveghere
b) persoana infractorului
c) acordul persoanei condamnate pentru executarea unei munci neremunerate în folosul comunității
d) aprecierea instanței în raport de persoana condamnată că aplicarea pedepsei este suficientă fără executarea acesteia